Valentin Mircea și-a anunțat intenția de a se retrage de la conducerea Corpului de Control al premierului, din luna octombrie, dar a fost convins de premierul Dacian Cioloș să rămână. În weekend, după cutremur, a criticat modul în care s-au comportat instituțiile statului din punctul de vedere al comunicării, afirmând că acestea nu și-au făcut treaba corespunzător. Purtătorul de cuvânt al Guvernului a transmis că acesta a vorbit în nume personal, punctul de vedere exprimat nefiind și poziția Guvernului.
Secretarul de stat Raed Arafat consideră periculoasă afirmația șefului Corpului de Control al premierului, Valentin Mircea, potrivit căruia oamenii nu ar trebui să se bazeze pe instituțiile statului român în cazul unui mare cutremur, precizând că nu se poate spune că autoritățile au eșuat pentru că nu a fost nevoie de nicio intervenție în cazul seismului din noaptea de vineri spre sâmbătă.
Șeful Corpului de Control al premierului, Valentin Mircea, a comentat pe Facebook modul în care s-au comportant instituțiile statului din punctul de vedere al comunicării în cazul cutremurului de sâmbătă noaptea, afirmând că nu și-au făcut treaba corespunzător, la fel ca și posturile de televiziune, care difuzau reluări și nu au liniștit populația.